Orastie Palia

Orastie Palia



Despre noi

Membru fondator
Important de menţionat este faptul că Lions Clubs International devine, în 1954, membru fondator cu statut de ţară al Organizaţiei Naţiunilor Unite, reprezentanţii organizaţiei contribuind la întocmirea statutului a ceea ce avea să devină ulterior ONU. În semn de recunoaștere a acestei contribuții, anual la sediile ONU din New York şi Viena, se serbează ziua LIONS.
Cea mai mare organizatie
În 2016, Asociația Lions Clubs International este cea mai mare organizaţie de voluntari din lume. Este prezentă în peste 200 de ţări, având 842 districte cu peste 45.000 de cluburi şi peste 1.400.000 de membri. În România, Districtul Lions 124, înființat în 1994, este format din 71 de cluburi în care activează peste 1.500 de membri.
Misiunea cluburilor
Misiunea Cluburilor Lions este creerea şi menţinerea unui spirit de înțelegere între toţi oamenii prin oferirea voluntară de sprijin umanitar, celor aflați la nevoie. Membrii Lions contribuie zi de zi la realizarea acestei generoase misiuni prin implicarea în comunitate şi prin cooperare cu alte cluburi din țară și de peste hotare.

Actiunile Clubului
Va prezentam pe scurt actiunile realizate de Clubul Lions Orastie Palia

Donatie de hrana pentru doua familii nevoiaseInitiativa a apartinut unei domane simpatizanta Lions care a dorit sa faca un gest frumos si sa hraneasca doua familii nevoiase. Am ales o familie cu mama unic intretinator, cu patru copii minori si o familie in care mama a murit si au ramas trei copii ingrijiti de o sora mai mare care are la randul ei alt copil mic. Cele doua familii au primit ciorba, si felul doi, mancare gatita.
Pachete de hrana pentru familii nevoiaseIn cadrul campaniei Septembrie Luna Caritatii am facut colectare de donatii de la populatie in bani si in alimente de baza. Astfel am pregatit pachete pentru 9 familii. Pachetele au constat din alimente de baza: faina, ulei, malai, orez, zahar, conserve de carne. branza, cascaval, dar si produse de igiena personala ca pasta de dinti, detergent si sapun. De asemenea cateva gospodine au donat borcane cu dulceata, zacusca, muraturi, etc.
Pregătire apartament socialPregătire (mobilare, achiziție veselă, echipamente) apartament pentru a putea fi utilizat de către copii care părăsesc Centrul de plasament Orăștie
Renovam si ajutamLions Orăștie Palia renoveaza cu ajutorul membrilor un apartament apartinand Primariei , pt a fi oferit tinerilor care implinesc 18 ani si nu mai pot locui in Centrul de Plasamnet.De asemenea ii ajutam si cu gasirea unui loc de munca pt a reusi sase integreze mai usor in societate.
Toate Actiunile

Devino membru Lions Orastie Palia

Daca vrei sa te implici si dacă ești de părere că ai calitățile și poți să respecți condițiile detaliate AICI și dacă iți dorești să devii parte a celei mai mari organizații internaționale de voluntariat si servicii pentru comunitate, înscrie-te aici si un prieten Lions te va invita la prima întâlnire a clubului pentru a ne cunoaște

Mesaje



Pentru a vedea mesajele trebuie sa va
Autentificati
Suntem aici sa te ajutam



Folosim cookies deoarece ne dorim sa iti oferim cea mai buna experienta online. Informatiile culese prin intermediul cookie-urilor sunt anonime, insa fara acestea, experienta ta online pe site-ul nostru ar fi semnificativ mai slaba. Mai multe informatii gasesti aici .